Citeam zilele trecute un articol, pe o platforma destul de cunoscuta, in care un consultant in educatie incerca o explicatie cel putin bizara si cu siguranta extrem de intortocheata, pentru ceva ce nu am reusit sa inteleg cu exactitate. O sa citez, ca sa nu existe suspiciuni de interpretare: „Nu este corectă afirmația cum că un copil poate, dar nu vrea. Relația e inversă – reușim să vrem numai atunci când simțim că putem”. Articolul in intregimea lui are si elemente corecte, insa mi se pare ca sunt deja depasite si o sa incerc sa explic de ce, cat mai simplu, clar si scurt.Citeam zilele trecute un articol, pe o platforma destul de cunoscuta, in care un consultant in educatie incerca o explicatie cel putin bizara si cu siguranta extrem de intortocheata, pentru ceva ce nu am reusit sa inteleg cu exactitate. O sa citez, ca sa nu existe suspiciuni de interpretare: „Nu este corectă afirmația cum că un copil poate, dar nu vrea. Relația e inversă – reușim să vrem numai atunci când simțim că putem”. Articolul in intregimea lui are si elemente corecte, insa mi se pare ca sunt deja depasite si o sa incerc sa explic de ce, cat mai simplu, clar si scurt.
Logica?
Fraza citata mai sus
nu are sens, din punct de vedere logic, pentru mine, cel putin, pentru ca asa imi spune instinctul si instinctul m-a ghidat intotdeauna corect, atunci cand am stiut sa il ascult.
Pentru mine, interesul fata de ceva sau cineva este punctul de origine pentru orice actiune intreprinsa de un om, oricat de mica sau oricat de mare. Putem simti interes fata de ceva pentru ca ne aduce mai aproape de indeplinirea sensului nostru in aceasta existenta, sau pentru ca ne aduce bucurie, sau pentru ca ne ofera o provocare sau pentru ca pur si simplu a miscat ceva in interiorul nostru care ne spune ca prin manifestarea interesului fata de acel ceva sau cineva putem face un pas important in calatoria noastra in aceasta existenta. Indiferent daca acel pas inseamna inapoi, inainte sau in lateral. Da, toate cele 3 directii, pentru ca uneori am putea avea un interes fata de ceva ce ne va produce durere. (Motivele pentru care am simti atractie fata de asta nu le vom dezbate in acest articol). Durerea aceea fata de care ne-am putea simti atrasi inseamna ceva pentru noi, simtim ca ne poate ajuta sa invatam ceva nou sau ceva important pentru noi. Si ceea ce poate parea ca un pas inapoi, poate fi, de fapt, un pas inainte. La fel cum interesul fata de ceva pozitiv poate dezamagi si poate fi un pas inapoi temporar, insa important in calatoria noastra. Si daca nu am clarificat pana acum, o sa o fac – aceasta discutie despre interes este in egala masura relevanta pentru copii si pentru adulti, dar rugamintea este sa il priviti din perspectiva relevantei pentru copii, in special
Esecul este parte din viata, sentimentele asa zise pozitive si negative sunt in egala masura parte din viata. Sa sustii ca devenim atrasi de ceva doar atunci cand simtim ca putem reusi in acel ceva, imi pare cel putin iresponsabil. Dar mai bine sa consideram ca este vorba despre o exprimare nefericita.Daca nu am esua, am rata o parte esentiala a procesului de invatare, crestere, maturizare si asumare a propriei fiinte si a propriei vieti. Esecul ne spune si lucruri foarte importante despre interesul nostru fata de ceva: este orientat gresit, nu a aparut la momentul potrivit, in contextul potrivit, am incercat sa il materializam prea devreme, sau prea tarziu, nu ne folosim resursele corect?Interesul este un concept extrem de fragil, in special in cazul copiilor. Il putem compara cu comportamentul unui arici. Daca te apropii de el prea mult, cand nu este pregatit sa interactioneze, se poate speria, ascunde si chiar scoate tepii la tine. Daca incerci sa il provoci din exterior, intr-un moment nepotrivit, intr-un context nepotrivit, intr-un mod nepotrivit, de asemenea, se poate speria, ascunde si chiar scoate tepii la tine. Ba mai mult, in acest caz, ar putea sa nu mai vrea sa iasa la suprafata multa vreme sau chiar niciodata. Daca un copil nu isi afiseaza interesele, nu poate fi decat propria noastra perceptie care ne pacaleste: fie nu suntem suficient de atenti la copil, fie mediul in care se desfasoara este prea sarac sau insuficient de atragator pentru el sau pur si simplu nu putem vedea interesul exprimat fata de alte lucruri decat cele fata de care noi insine avem interes. Cu alte cuvinte suntem subiectivi si observam atractia copilului fata de ceva doar daca si noi o simtim.
Va propun urmatoarea ecuatie:PASIUNE = INTERES+REZILIENTA+ENTUZIASM, unde Interesul este modul in care sistemul nostru limbic ne spune ca suntem atrasi de ceva sau de cineva, Rezilienta este RABDARE+REZISTENTA (rabdare sa incerci si sa gresesti, rezistenta sa nu renunti dupa ce ai esuat si sa perseverezi), iar ENTUZIASMUL este proiectia involuntara a implinirii si a fericirii pe care ti-ar aduce-o materializarea interesului
Interesul nu poate fi predat. Ca educatori putem doar sa ne apropriem de el, sa il ghidam, sa nu il lasam sa dispara, sa invatam cum sa il reperam, sa invatam sa nu il speriem. Nici entuziasmul nu il putem preda, il putem exemplifica prin comportomentul nostru si cam atat. Ce putem incerca sa formam in copii este rezilienta si cum putem face asta este fiind acolo langa copil, iubitori, si cand are un esec dar si cand are un succes dar si ajutandu-l sa isi construiasca o comunitate, comunitatea lui, careia ii apartine, pentru ca se simte parte din ea, stiind ca poate fi singur doar daca alege si daca are nevoie in anumite momente, pentru ca in orice alt moment este inconjurat de „oamenii lui”
Asadar, sa avem grija de interesul nostru si al copiilor nostri, pentru ca nu ne poarta doar fesul ci si intreaga dezvoltare.
