Gradinita, cea mai importanta scoala din viata!

Am foarte mari emotii. Am foarte mari emotii pentru ca nu reusesc sa ma simt confortabil suficient, in fata unor oameni pe care ii intalnesc pentru prima data, sa fiu sigura ca mesajul pe care vreau sa vi-l transmit va reiesi formulat in acelasi mod in care se aude in mintea mea. In acelasi timp, nu din confort se naste evolutia si dezvoltarea, ci din stare aceea de neastampar, cand curiozitatea a fost starnita de ceva. Si cu totii stim acel sentiment de nestare, care reprezinta totodata sfarsitul reversibil al unei stari de confort. Pana cand nu este satisfacut, nu dispare. Asa ca poate ca este mai bine ca nu ma simt confortabil in acest moment, pentru ca asta ma forteaza sa ma adaptez, sa raspund provocarii si sa imi satisfac curiozitatea de a face fata acestei provocari.

Cand suntem copii aceste stari de “disconfort” sunt mult mai frecvente, pornim in viata confruntand aproape permanent situatii si realitati noi. Si ne dorim acest lucru, avem nevoie de acest lucru. Fara aceasta perioada, nu reusim sa ne completam, sa devenim fiinte complete. Toate suisurile si coborasurile de-alungul unei zile, pentru un copil sunt, de fapt, o stare de echilibru. Cu o conditie: sa avem un partener alaturi.

 

Parintii ne devin, astfel, primii parteneri.

Ceea ce conduce la doua concluzii: ca parintii ne inteleg si ne ghideaza frustrarile iscate de o provocare nedepasita, dar si calmul in timp ce ne bucuram de urmatorul nivel de confort dobandit. Si mai conduce la faptul ca avem nevoie de un partener toata viata. De-alungul intregii noastre vieti avem nevoie de cineva pe care sa ne bazam indiferent de starea in care ne aflam. Si felul in care parintii ne sunt parteneri defineste tipul de partener pe care il vom cauta mai tarziu in viata. Si se mai naste si o intrebare: de ce uneori, se intampla, sa ne indepartam atat de mult de aceasta stare de echilibru pe care o cunoastem nativ si o imbratisam in primii ani de viata, si sa preferam, cu precadere, confortul?

Probabil o alta cauza a faptului ca ma simt inconfortabil in situatia asta de a fi in fata voastra, este ca ma face sa devin foarte constienta de mine insami. De marginile mele, de limitele mele, de punctele mele tari si de punctele mele slabe. Dar cand ne privim in oglinda, devenim la fel de constienti de noi insine? Copiii nostri sunt oglinda noastra cea mai fidela. Devenim la fel de constienti de tonul vocii noastre, de postura noastra, de cuvintele pe care le folosim, de felul in care reactionam?

Si mai este un motiv al disconfortului meu: starea de vulnerabilitate. Cand mesajul este autentic, aratam ceva cu un anumit grad de intimitate, din noi. Ceea ce necesita un anumit grad de putere pentru a nu cauta validarea in beneficiarul mesajului, ci siguranta si increderea ca cine esti si ceea ce arati in acel moment este nici bun, nici rau, esti doar tu. Si asta este in regula.

Toate aceste lucruri necesita exercitiu

Avem nevoie de exercitiu sa ne gasim partenerul potrivit, odata ce am consumat mare parte din relatia cu parintii, avem nevoie de exercitiu sa ne asumam cine suntem in totalitate si sa ne “oglindim” cu sinceritate, indiferent cine sau ce este “oglinda”si avem nevoie de exercitiu sa fim cine suntem, si atat.

Fiecare scoala pe care o urmam ar trebui sa ne insoteasca in toate aceste exercitii, pentru ca ele sunt critice pentru orice am trai in viata. Si cea mai importanta scoala in care ar trebui exersate aceste lucruri este gradinita. Orice poate fi dezvoltat peste o baza bine pusa, in gradinita. Orice poate fi invatat si stim si cum sa invatam in cel mai bun mod, pentru fiecare dintre noi, daca aceasta baza este bine pusa, in gradinita. Putem face fata oricarei provocari, oricand in viata, daca gradinita ne-a exersat suficient aceasta abilitate.

Alegeti cu grija si haideti sa ne descoperim pe noi insine, la gradinita! 🙂