Momentul in care am decis ca trebuie sa ma intorc la scoala si sa imi rafinez pregatirea academica a fost produs de un complex de variabile. Claritatea si asumarea faptului ca educatia este menirea mea existau deja, oameni apropiati m-au adus in contextul in care acest program de masterat se desfasura si, poate cel mai important, Montessori devenise deja pedagogia in care ma regaseam cel mai mult.
Citisem mult despre criticile care ii fusesera aduse Mariei Montessori, de catre o parte a elitei academice contemporane. Criticile erau legate de faptul ca pedagogia creata de ea este rodul observatiilor empirice, ca nu exista suficient fundament stiintific in spatele metodei. Maria Montessori a fost prima femeia absolventa a facultatii de medicina din Roma, prima femeie psihiatru a tarii ei. Isi facea autopsiile si alte activitati de laborator in timpul noptii, pentru ca nu ii era permis sa participe alaturi de colegii barbati. A practicat, vreme de cativa ani buni, dupa absolvire, ca medic si abia ulterior s-a indreptat catre educatie. Studiind mintea umana, atat cat era ea cunoscuta in acel moment, e greu acceptabil ca abordarea ei nu avea suficient fundament. La vremea respectiva exista un anumit nivel de intelegere stiintifica a constiintei, memoriei, cognitiei, etc., lucruri care astazi deja au ajuns sa aiba propriul domeniu de studiu.
Imi doream foarte mult sa ma lamuresc eu, pe cat de mult posibil, ce a reusit omenirea sa dovedeasca stiintific si academic din observatiile facute de Maria Montessori. Spre imensa mea bucurie, am gasit programul de masterat care se numea Open Mind, program de masterat in Stiinte Cognitive.
Nu cred ca a ramas un principiu din metoda Montessori pentru care sa nu gasesc cel putin un studiu care sa il sustina, desfasurat, bineinteles, la multe zeci de ani dupa moartea ei.
In perioada urmatoare, mi-am propus sa contribui la reducerea haosului instalat in generatiile curente de parinti cu copii aflati intr-un ciclu de dezvoltare, intre 0 si 18 ani. Informatia exista, poate prea multa, atat de multa incat efectul ei este invers. In loc sa ajute dezvoltarii umane, o impiedica, o altereaza si o deformeaza in moduri care se vor dovedi daunatoare fiecarui copil-individ in parte, dar si societatii in care va functiona.
Astazi, despre permanenta. Ce inseamna permanenta? Cand se dezvolta, la ce ajuta?
Permanența obiectului este termenul științific pentru înțelegerea faptului că obiectele și oamenii continuă să existe chiar și atunci când nu sunt vizibili sau nu sunt percepuți (cu oricare dintre simturi). Această etapă fundamentală a dezvoltarii cognitive este un domeniu cheie de studiu în psihologia dezvoltării, în special în cadrul teoriei dezvoltării cognitive a lui Jean Piaget.
Psihologul, filosoful, logicianul si matematicianul elvețian Jean Piaget a propus ideea că bebelușii nu se nasc cu un concept de permanență a obiectului. În opinia sa, această înțelegere se construiește treptat prin interacțiuni senzoriale și motorii cu mediul în timpul etapei senzorial – motorie (de la naștere până la aproximativ doi ani). Piaget a folosit sarcini de căutare manuală (de exemplu, ascunderea unei jucării sub o pătură) pentru a determina înțelegerea unui bebeluș și a identificat șase sub-etape care duc la permanența deplină a obiectului, despre care credea că este atinsă în jurul vârstei de 18 până la 24 de luni.
Cercetări mai recente, care utilizează în principal metoda „încălcării așteptărilor”, sugerează că bebelușii demonstrează o formă de permanență a obiectului mult mai devreme decât susținea Piaget, dovezile fiind găsite la bebeluși cu vârsta intre trei si patru luni. Aceste studii măsoară timpul petrecut de un bebeluș în timp ce privește evenimente „imposibile” (de exemplu, un obiect solid care pare să treacă prin altul). Timpii mai lungi de observare sugerează surpriza, ceea ce implică faptul că bebelușul are o înțelegere înnăscută a legilor fizicii, inclusiv faptul că obiectele ar trebui să continue să existe atunci când sunt ascunse. Consensul actual este o perspectivă de „natură și educație”, sugerând că o înțelegere de bază, înnăscută, este rafinată prin experiență și mecanisme de învățare.
Si aici apare legatura cu Montessori.
Object Permanence Box With Tray, Object Permanence Box With Drawer, Ball Tracker, Imbucare Box With Flip Lid – Knit Ball, Imbucare Box With Flip Lid-Slot sunt doar cateva dintre materialele cu care orice clasa Montessori pentru ciclul de dezvoltare 0-3 trebuie sa fie dotata, pentru ca aceste materiale constituie educatia de care este nevoie, ca instinctele noastre native de a forma reprezentari mentale sa se manifeste la maximul lor potential si sa ne permita sa dezvoltam permanenta. Formarea reprezentarilor mentale este un proces aproape science fiction, cum vedem in filme aparitia spontana a unui obiect 3D din nimic. Cel mai apropiat proces analog pe care il pot aduce ca exemplu este felul in care functioneaza o imprimanta 3D, accelerat de mii de ori.
Dezvoltarea permanenței obiectului implică mai multe abilități cognitive corelate:
- Reprezentare mentală: Mecanismul central este capacitatea de a forma și de a menține o imagine mentală sau o schemă a unui obiect în minte, chiar și atunci când acesta nu este prezent perceptiv.
- Memorie de lucru: Permanența obiectului necesită ca memoria de lucru sa rețina informații despre existența și locația obiectului în timpul perioadei de ocluzie.
- Conștientizare spațială: Sugarii trebuie să dezvolte o înțelegere a locației și a modului în care obiectele se mișcă în timp și spațiu, inclusiv realizarea faptului că două obiecte nu pot ocupa același spațiu simultan.
- Rezolvarea problemelor: Pe măsură ce această abilitate se dezvoltă, sugarii folosesc abilități de rezolvare a problemelor pentru a planifica și executa strategii de căutare pentru a recupera obiectul ascuns.
Permanența obiectelor este o etapă crucială in dezvoltare, care stă la baza progreselor cognitive ulterioare, inclusiv achiziția limbajului, dezvoltarea memoriei, jocurile de tip „simulare” și formarea atașamentelor emoționale și a încrederii cu parintii si oamenii apropiati.
Atunci cand un parinte iese din camera unde se afla bebelusul, dar bebelusul inca ii poate auzi vocea, cand isi acopera fata cu mainile, reveland intr-un mod amuzant imaginea ascunsa, cand il striga pe copil, din afara campului lui vizual contribuie la dezvoltarea permanentei. Cand intr-o cresa Montessori, un copil insereaza un disc, o bila sau un ghem printr-un orificiu astfel incat sa iasa din sfera perceptibilitatii, isi dezvolta permanenta. Fara ea, relatiile interumane: colaborarea, cooperarea, jocul, manifestarea emotiilor fata de cineva pur si simplu nu ar exista.
Intr-una dintre cartile lui, Piaget povesteste despre felul in care a explorat acest concept cu proprii copii, cum a descoperit primele semne ale dezvoltarii permanentei inca de la varsta de 3 luni, cu mezinul familie, punandu-i la dispozitie activitati menite sa il expuna pe copil la conceptul de existenta dincolo de vizibilitate.
Care dintre cei doi are fundament stiintific pentru afirmatii?
Da, acesta este un text care este menit sa va ajute sa va ascultati instinctele si sa faceti lucrurile naturale despre care simtiti si pe care le vedeti ca aduc ceva in plus persoanei in dezvoltare aflata in grija dumneavoastra.
Inainte de a consulta orice carti, orice influenceri si orice specialisti, OBSERVATI-VA copiii. Priviti-i fara sa ii judecati, fara sa interveniti, fara sa fiti vazuti, cand este cazul, pentru ca ei va vor ghida catre ceea ce au nevoie. Si s-ar putea sa descoperiti ca gesturi putine, simple, naturale si instinctive au mai multa greutate decat ore intregi de joaca fara implicare, haine si lucruri, iesiri.
Da, Montessori este singura pedagogie care poate complementa un parenting sanatos si este singura pedagogie care va poate ajuta sa (re)descoperiti parentingul natural, sanatos, care va va permite sa vedeti copilul, sa vedeti persoana din copil, copilul-individ.
